Vei fi mamica? Afla la ce sa te astepti in primele 3 zile de la nastere

ce ai nevoie dupa nastere

Toata sarcina esti cu gandul la bebelus si vrei sa iti iei toate masurile de siguranta pentru ca micutul sa fie bine si sa se nasca sanatos. E absolut normal, toata lumea iti vorbeste despre asta, de la medicul care iti urmareste sarcina, pana la diferiti membri ai familiei sau apropiati care au deja copii. Specialistii nostri iti explica de ce ai nevoie dupa nastere.

99% dintre femeile insarcinate sufera de “teama-nasterii“. Cele mai multe informatii privesc bebelusul si ce ai de facut ca el sa fie bine. Sunt putine informatii despre ce te asteapta pe tine, ca femeie, imediat ce devii mamica si despre ce ai nevoie dupa nastere. Nu vorbim aici de bucuria si emotia pentru ca ai adus pe lume un bebelus, ci de ceea ce ti se intampla fizic, in primele zile.

Ce ai nevoie dupa nastere: primele 24 de ore

Fie ca nasti natural sau prin cezariana, despre care poti citi mai multe in Nastere naturala versus cezariana, beneficii si riscuri. Fa cea mai buna alegere pentru tine!, imediat dupa nastere vei fi dusa la terapie intensiva pentru aproximativ 24 ore. Acolo, vei fi tinuta sub observatie.

Primele efecte care apar tin, de regula, de anestezia facuta in timpul nasterii, indiferent ca vorbim de rahie sau de epidurala. Odata ce trece efectul anesteziei, pot sa apara dureri de cap si senzatie de greata, insa nu e obligatoriu.

ce se intampla la nastere

Pacientele nu au voie sa manance nimic in primele ore, fiind permisa doar apa, in cantitate mica. Cum nu vor putea merge la toaleta, li se va monta o sonda pentru urina. Alimente se pot consuma a doua zi, insa ceva usor, un iaurt sau o supa. Dupa ce trece efectul anesteziei, incep durerile.

Pacientelor li se vor administra calmante, dupa caz, pentru a atenua senzatia de durere in zona taieturii, precum si medicamente pentru strangerea uterului, in special daca au nascut prin operatie cezariana.

Contractii dupa nastere

Pacientele resimt diferit contractiile de dupa nastere, cand uterul incepe sa se stranga, pentru a reveni la dimensiunea sa normala. E un proces de durata, insa destul de dureros pentru unele femei.

contractii dupa nastere

Odata cu acest proces se va declansa si curatarea interna a aparatului reproducator, ce are ca rezultat eliminarea unor secretii sangerii numite lohii. Aceste scurgeri au culoarea rosu intens in primele zile si seamana cu o menstruatie abundenta, dar dureaza mai mult. Daca unele paciente scapa in 10-12 zile de aceste scurgeri, in unele cazuri poate fi vorba si de 3-4 saptamani. Apoi, culoarea se va deschide din ce in ce mai mult pana va deveni roz si apoi alba, semn ca zona s-a vindecat.

Acest proces poate fi accelerat daca alaptezi, spun specialistii. Dar si asta poate fi o provocare in primele zile de dupa nastere.

Ce ai nevoie dupa nastere: ingrijirea sanilor, firele si igiena intima

Femeile experimenteaza dureri si la nivelul sanilor, imediat dupa nastere, cel putin pana la desfundarea canalelor. Sanii se vor mari vizibil si vor fi durerosi in prima parte a alaptarii. E important sa tii cont de sfaturile pe care le primesti in spital ca sa nu ajungi sa opresti alaptarea. Suptul sugarului stimuleaza sfarcul mamicii si, totodata, contractarea uterului, deci vindecarea poate dura mai putin.

Parte din procesul de vindecare este si ridicarea din pat, la cateva ore dupa nasterea naturala, sau a doua zi, dupa cezariana.

Simpla ridicare din pat, a doua zi dupa cezariana, poate fi o provocare pentru proaspata mamica. Totusi, gestul e foarte important pentru ca ajuta circulatia sangelui si scade riscul de infectii. E indicat ca primii pasi sa fie facuti in prezenta unei alte persoane, de care sa se poata sprijini, la nevoie. Nu e recomandat statul in picioare prea mult.

Urmatoarea provocare o reprezinta scoaterea firelor, la cateva zile dupa nastere. Igiena intima trebuie facuta cu mare grija in toata aceasta perioada, pentru evitarea infectiilor in zona cusaturilor.

ce ai nevoie dupa nastere

Prima etapa a recuperarii dureaza, in medie, 6 saptamani. Atunci este recomandat si un consult ginecologic care sa ateste ca totul e in regula. Dupa acest moment, daca nu sunt probleme, lucrurile pot intra oarecum in normal, inclusiv prin reluarea activitatii sexuale.

Recuperarea dupa nastere

Pentru o recuperare cat mai rapida, incercati sa va odihniti cat mai mult posibil. Urmati instructiunile medicului dumneavoastra despre cat de multa activitate puteti face in urmatoarele cateva saptamani. Atat sarcina, cat si travaliul pot afecta silueta femeilor. Dupa ce ati nascut, veti pierde aproximativ 5 kilograme. Pierderea treptata in greutate pe parcursul mai multor luni este cea mai sigura cale, mai ales daca alaptati. Asigurati-va ca discutati cu medicul dumneavoastra inainte de a incepe orice tip de dieta sau plan de exercitii.

recuperare dupa nastere

Atentie! Dupa nastere, va puteti simti coplesita cateva zile. Multe proaspete mame au “baby blues” dupa ce au nascut. Schimbarile hormonale, anxietatea legata de ingrijirea bebelusului si lipsa somnului va pot afecta emotional. Dar daca starea de tristete dureaza mai mult de doua saptamani, mergeti la medic. S-ar putea sa fie vorba despre depresie postpartum.

Daca ai nevoie de detalii, ne poti lasa un comentariu sau te poti programa la o consultatie la unul dintre specialistii nostri, la 0766 536 553.

Picture of Echipa Dacia Medical Center

Echipa Dacia Medical Center

4.7 3 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Primeste notificari pentru

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
...ai o intrebare? lasa-ne un comentariux