Foarte multe persoane considera animalul de companie ca fiind un membru al familiei. Daca si tu te numeri printre ele, nu trebuie sa uiti ca animalele sunt purtatoare de microbi si boli, care iti pot afecta sarcina. De exemplu, multe gravide au constatat ca, in timpul sarcinii, alergiile de care sufereau s-au agravat si, pe langa acestea, au dezvoltat unele noi. Daca si tu te confrunti cu alergii la animale si sarcina, cu siguranta te intrebi ce ar trebui sa faci. Afla raspunsul oferit de specialistii nostri.
Femeile insarcinate prezinta un risc crescut de alergii la animalele de companie. Specialistii pun acest lucru pe seama schimbarilor hormonale.
Daca in timpul sarcinii, suferi de alergie severa la animale de companie, recomandarea specialistilor este sa eviti, pe cat posibil, contactul cu acestea. Si asta chiar daca administrarea de medicamentele antihistaminice este permisa in sarcina.
Pe langa alergia la animale, exista si alte alergii care se pot accentua in timpul sarcinii. Printre ele sunt alergia la ambrozie, polen sau praf. Despre toate acestea, vorbeste, in videoul urmator, dr. Chadi Muheidli, medic ginecolog.
Mai multe informatii legate de sarcina, investigatii sau probleme in sarcina, poti afla de pe canalul nostru de Youtube. Acceseaza-l aici si ia decizii informate.
Alergii la animale si sarcina: pisicile si riscul de infectare cu Toxoplasma
Desi in majoritatea cazurilor, alergiile la animale nu pun in pericol viata mamei sau a fatului, nu acelasi lucru se poate spune despre infectia cu parazitul Toxoplasma gondii.
Aceasta este o infectie transmisa, de cele mai multe ori, de pisici. Te poti infecta prin contact direct, in timpul curatarii litierei sau in timpul gradinaritului, in locuri in care exista fecale de pisica.
Daca esti insarcinata acum, dar ai o pisica de mai multa vreme, este posibil sa fi avut toxoplasmoza, ceea ce inseamna ca organismul a produs deja anticorpi pentru a lupta cu bacteria. Vestea buna este ca atunci cand in organism exista anticorpi pentru toxoplasmoza, este putin probabil ca parazitul sa iti faca probleme in sarcina. Afla mai multe despre riscuri din articolul Toxoplasmoza in sarcina: evita complicatiile cu analizele din preconceptie.
Animalele de companie si riscurile pentru fat
In schimb, daca nu ai anticorpi si te infectezi in sarcina, riscurile sunt grave. Si asta in special in a doua luna de sarcina. Toxoplasmoza ajunge in placenta si poate afecta grav fatul. Drept consecinta, printre riscuri se regasesc:
- nasterea prematura;
- greutate mica a fatului la nastere;
- defecte grave ale sistemul nervos central.
Sunt si cazuri in care infectia cu toxoplasma poate duce la avort spontan. Despre acest risc, poti afla mai multe din articolul Cand un inceput de viata se opreste prea repede: de ce apare avortul spontan.

Recomandari pentru a evita infectarea cu Toxoplasma
Pentru a preveni riscurile, iti recomandam sa mergi cu pisica la veterinar, pentru a fi testata de Toxoplasma Gondi. Daca infectia este prezenta, incearca sa gasesti pe cineva care sa aiba grija de ea, cat timp esti insarcinata. De precizat este faptul ca dupa a sasea luna de sarcina, riscurile ca infectia sa traverseze placenta sunt minime. Cu toate acestea, evita orice expunere.
O alta sursa de transmitere a infectiei cu Toxoplasma pot fi si fructele si legumele contaminate. De aceea, mai ales in perioada sarcinii, asigura-te ca acestea sunt foarte bine spalate inainte de a le consuma. Minimizezi astfel riscul de a te infecta cu Toxoplasma, dar si cu alte microorganisme.
Si carnea cruda poate fi o sursa de infectare cu Toxoplasma. De aceea, recomandarea este ca inainte de a fi consumata, carnea sa fie bine gatita. Carnea gatita necorespunzator este un factor de risc.
Sarcina si alergiile la animale: cainii
Daca ai ramas insarcinata si ai un caine in casa, nu trebuie sa iti faci griji. Tot ce trebuie sa faci este sa te asiguri ca vaccinurile impotriva rabiei sunt la zi. Ca masura suplimentara de precautie, poti merge periodic cu cainele la veterinar, pentru a te asigura ca nu are alti paraziti de trebuie sa te feresti.
Nu la fel stau lucrurile in cazul in care esti insarcinata, iar in casa ai una sau mai multe broaste testoase de care te ocupi. Broastele testoase pot transmite infectia cu salmonela. Poti pastra testoasa, dar iti recomandam sa eviti contactul direct cu animalul sau cu apa din acvariu.
Alergii, zgarieturi si muscaturi
Pe langa riscurile infectioase, animalele de companie pot provoca, de asemenea, alergii si zgarieturi.
Multe animale de companie lasa par si matreata, in special in timpul primaverii si verii. Acestea pot fi contaminate cu alergeni secretati de animale. O reactie alergica poate aparea atunci cand intri in contact cu astfel de reziduuri.

Vestea buna este ca, in prezent, nu exista dovezi care sa arate ca alergenii de la animalele de companie vor afecta direct fatul. Ar trebui, totusi, sa iei masuri daca animalul tau de companie iti provoca reactii alergice in timpul sarcinii.
De asemenea, atentie la muscaturi si zgarieturi. Hainele de casa sunt relativ mai subtiri si sunt usor de prins de ghearele si dintii unui animal de companie. Desi un animal de companie sanatos nu raspandeste boli, rana se poate infecta cu bacterii.
Prevenire: efectuarea analizelor din profilul TORCH
Desi am descris o varietate de surse de infectie, mijloacele de prevenire sunt foarte asemanatoare. Ce ar trebui sa faci pentru a preveni complicatiile?
Cel mai bun mod de a evita complicatiile este un control medical inainte de a ramane insarcinata. Medicul iti va recomanda efectuarea profilului TORCH. Acesta este un set de analize pentru depistarea anticorpilor pentru:
- toxoplasmoza;
- alte infectii (HIV, virusuri hepatite, varicela, parvovirus);
- rubeola;
- herpes simplex;
- sifilis.
Despre toate acestea, poti afla mai mai multe din articolul Ce inseamna profil TORCH: riscurile pentru bebelus ale unui rezultat pozitiv.

Daca testul TORCH arata ca ai avut o infectie anterioara, atunci inseamna ca ai produs deja anticorpi si nu trebuie sa iti faci griji. Daca nu este detectat niciun anticorp, ceea ce inseamna ca nu exista imunitate, atunci este necesar sa acorzi o atentie deosebita pe toata durata sarcinii.
In acest context, in timpul sarcinii, adopta o igiena riguroasa si pastreaza o anumita distanta fata de animalele de companie. Spala-te pe maini de fiecare data cand atingi un animal de companie. Evita sa hranesti animalele de companie si sa intri in contact cu fecalele acestora. Poti ruga pe altcineva sa le curete litiera.
Daca ai ramas gravida sau acum planifici o sarcina, cauta un medic cu experienta care sa te indrume in efectuarea tututor analizelor necesare in preconceptie sau pentru perioada in are te afli. Echipa noastra o poti vedea aici, iar o programare poti face sunand la 0766 536 553.
surse: pmc.ncbi.nlm.nih.gov; sph.umich.edu