Ovulatia reprezinta momentul cheie al procesului reproductiv. Este perioada in care ovarul elibereaza un ovul ajuns la maturitate. Acesta ar urma sa treaca prin trompele uterine, catre uter. In drumul sau, daca va intalni spermatozoizi, ovulul poate fi fecundat, ceea ce inseamna ca se va obtine sarcina. Monitorizarea ovulatiei creste sansele de conceptie. Aparitia acesteia poate varia chiar si la femeile cu un ciclu menstrual regulat. De regula, la un ciclu de 28 de zile, ovulatia se produce in ziua 14. Detaliem in continuare despre perioada fertila, care sunt semnele si cum poti avea confirmarea ca esti la ovulatie, astfel incat sa poti ramane insarcinata.
Perioada fertila: de ce e important sa stii cand are loc ovulatia
Identificarea perioadei fertile sporeste sansele de a concepe un copil. Studiile arata ca aproape 85% dintre femeile care au contact sexual neprotejat in perioada de ovulatie raman insarcinate, in decursul unui an.
Perioada cea mai fertila pentru femei este cu 3-5 zile inainte de ovulatie, plus inca doua zile dupa. Cele pana la 5 zile anterioare ovulatiei reprezinta durata de viata a spermatozoizilor in corpul femeii. Cele 2 zile din momentul ovulatiei reprezinta perioada in care ovulul poate fi fertilizat.
Despre intregul proces de dezvoltare a ovulului poti afla mai multe din articolul Ce sunt ovocitele: ovulatia si rolul ei in obtinerea unei sarcini .
Perioada fertila in cazul menstruatiei regulate si neregulate
In cazul femeilor cu un ciclu regulat de 28 de zile, perioada fertila, respectiv ovulatia apare in ziua a 14-a, considerand prima zi a ciclului ca fiind prima zi de sangerare. La un ciclu stabil de 29 de zile, perioada fertila are loc in ziua a 15-a, iar la cel de 30 de zile, ovulatia apare in ziua a 16-a. Si tot asa.
Lucrurile sunt ceva mai complicate pentru femeile cu o menstruatie neregulata. Trebuie analizate 8-10 cicluri si vazut cat dureaza cel mai putin si cat dureaza cel mai mult. Pentru a identifica prima zi a perioadei fertile, se ia ciclul cu cel mai mic numar de zile si din el se scade numarul 18. Pentru a identifica ultima zi a perioadei fertile, se ia ciclul cu cel mai mare numar de zile si din el se scade numarul 11. Vei obtine, astfel, cu aproximatie, perioada fertila dintr-o luna.
Daca sarcina intarzie sa apara, s-ar putea sa ai probleme de ovulatie. Daca nu este vorba despre o insuficienta ovariana, astfel de tulburari sunt, in general, usor de tratat de catre medicii specialisti. Important este ca femeile sa se prezinte la control, pentru ca problemele de ovulatie sa fie identificate si tratate pentru a putea obtine o sarcina.
Problemele de ovulatie sunt anovulatia (lipsa ovulatiei); oligoovulatia (ovulatie neregulata); probleme ale fazei luteale. Poti afla mai multe informatii despre problemele de ovulatie, dar si care sunt posibilele solutii pentru rezolvarea lor in acest articol.
Semne ale perioadei fertile
Iti poti da seama cand esti la ovulatie si daca iti iei temperatura. In perioada fertila, temperatura corpului este mai ridicata decat in mod uzual. Si vei mai observa si alte schimbari. Spre exemplu, mucusul cervical in perioada fertila este mai apos, transparent si alunecos (seamana cu albusul de ou crud).
De asemenea, mucusul este mai abundent decat in perioada anterioara ovulatiei. Dupa aceasta perioada, consistenta mucusului cervical devine groasa si lipicioasa. In plus, sunt frecvente starile de disconfort in partea de jos a abdomenului si durerile in lateral.
Unele femei pot prezenta si sensibilitate a sanilor si balonarea, dar acestea nu sunt o modalitate fiabila de a prezice ovulatia.
Cum poti avea confirmarea ca esti in perioada fertila
Daca ti se pare prea complicat sa urmaresti ciclurile menstruale sau, pur si simplu, vrei sa te asiguri ca identifici din prima perioada fertila, poti apela la testele hormonale. Acestea reprezinta cea mai sigura metoda de depistare a ovulatiei, prin identificarea hormonului luteinizant. El determina ovarele sa elibereze ovule. Poti afla mai multe informatii despre monitorizarea ovulatiei in articolul Obtinerea sarcinii: cat de importanta este monitorizarea ovulatiei.
Cum se foloseste kitul de testare a ovulatiei
Pentru a face testul de ovulatie, trebuie sa colectezi un sumar de urina intr-un vas curat. Apoi, vei introduce in el stickul pentru detectare. Cu 1-2 zile inainte de ovulatie, productia de hormon luteinizant creste considerabil, iar acesta poate fi identificat in urina. De regula, acest lucru este semnalat printr-o linie albastra. Pentru ca suntem in era internetului, exista si o varianta digitala a acestui test. El va afisa un smiley face daca e momentul oportun pentru a concepe un copil.
Pentru un rezultat cat mai precis, este bine sa faceti testul pe parcursul mai multor zile, in perioada in care banuiti ca se apropie ovulatia. Totodata, reduceti consumul de lichide cu doua ore inainte de testare.
Daca te confrunti cu o menstruatie neregulata si planuiesti sa ramai insarcinata, ar fi bine sa programezi o vizita la medic. De asemenea, in cazul in care nu ovulezi, medicul ar putea sa iti prescrie un tratament de stimulare usoara. In plus, in cabinet ai parte de cea mai fidela metoda de monitorizare a ovulatiei: ecografia. Poti face o programare la unul dintre specialistii Dacia Medical Center la 0766 536 553.
sursa: nhs.uk
[…] albusul de ou crud) si lasa spematozoizii sa treaca spre ovul, creand un mediu ideal de fecundare. Perioada fertila: ovulatia, cheia pentru a ramane insarcinata […]
[…] ziua 14: ovulatia are loc cu 14 zile inainte de urmatoarea menstruatie. Afla mai multe din articolul Perioada fertila: ovulatia, cheia pentru a ramane insarcinata. […]
[…] monitorizarea ovulatiei si contactul sexual dirijat in perioada respectiva. Despre cat de important este acest pas am scris, pe larg, in articolul Perioada fertila: ovulatia, cheia pentru a ramane insarcinata; […]
[…] Investigatiile necesare pentru a pune un diagnostic de infertilitate sunt mai multe decat cele enumerate mai sus. Lista cu analizele necesare poate sa difere de la un caz la altul, in functie de particularitati. Astfel, in unele cazuri este nevoie si de monitorizarea ecografica lunara a ovulatiei. Este important sa stii daca ovulezi in fiecare luna, pentru ca in lipsa ovulatiei, nu se poate vorbi despre sarcina. Despre acest proces natural necesar in obtinerea sarcinii poti afla mai multe din articolul Perioada fertila: ovulatia, cheia pentru a ramane insarcinata. […]
[…] Se recomanda ca investigatia medicala sa fie efectuata in primele doua saptamani ale ciclului menstrual, respectiv din ziua a opta pana in ziua a 13-a, inainte de ovulatie, despre care poti afla mai multe din articolul Perioada fertila: ovulatia, cheia pentru a ramane insarcinata. […]